Cazul primarului comunei prahovene Șotrile, Daniel Bogdan Davidescu, implicat într-un scandal sexual cu o minoră și cercetat penal de DIICOT, va fi discutat în viitoarea ședință a Biroului Politic Județean al PSD Prahova.
Președintele social democraților prahoveni, Bogdan Toader, a anunțat astăzi că forul de conducere al organizației județene se reunește joi și va dezbate propunerea de suspendare din partid a edilului, pe o durată de șase luni, argumentând că încă se desfășoară o cercetare care îl vizează pe primar și că, în toată această perioadă, el ar trebui să beneficieze de prezumția de nevinovăție.
Declarațiile de astăzi vin după ce, zilele trecute, imediat după izbucnirea scandalului, președintele PSD Prahova surprinsese pe multă lume cu o declarație nonșalantă în care spunea că știa că primarul ar fi avut o relație extraconjugală și eticheta scandalul sexual care a dus și la anhecta DIICOT ca o "ceartă conjugală". La rândul său, tot imediat după ce s-a aflat de anchetă, primarul din Șotrile declara în fața jurnaliștilor că este nevinovat, că o cunoaște pe fata respectivă dar nu a întreținut relații sexuale cu ea și că nu își explică de ce au apărut acuzațiile care i se aduc.
Primarul din Șotrile a fost audiat joi de DIICOT, fiind suspectat de șantaj, act sexual cu un minor și pornografie infantilă, cu mențiunea că, evident, la fel ca oricare altă persoană, el beneficiază de prezumția de nevinovăție.
https://www.youtube.com/watch?v=ISIsb9JdxQ0