A început campania de confiscare a căruțelor care circulă pe străzile din Ploiești

carute_confiscate
Polițiștii locali ploieșteni le-au pus gând rău căruțașilor din oraș. Astfel, de la intrarea în vigoare a hotărârii Consiliului Local privind interzicerea accesului și deplasării căruțelor pe raza municipiului Ploiești, Poliția Locală a aplicat 10 sancțiuni. Asta înseamnă, în medie, o amendă pe zi.
Începând cu data de 1 noimebrie, în Ploiești este interzisă circulația atelajelor și a vehiculelor trase sau împinse cu mâna.Conform unui raport al Poliției Locale Ploiești transmis redacției noastre, “de la intrarea în vigoare a H.C.L. nr. 432/31.10.2018 privind interzicerea accesului și deplasării căruțelor și vehiculelor trase sau împinse cu mâna, Poliția Locală Ploiești a aplicat 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de 5750 lei, fiind confiscate 5 atelaje hipo și un căruț.De asemenea, s-au confiscat peste două tone deșeuri din construcții, 300 kg deșeuri reciclabile și au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare de 2000 lei – conform H.C.L. 228/2006″.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News














