Atenție, șoferi! Mai multe străzi din Ploiești se află în reabilitare

reparatii_strazi
Atenție, șoferi! Mai multe străzi din Ploiești se află în reabilitare
Atenție, șoferi! Începând de joi vor avea loc lucrări de investiții pe străzile Căliman, Steajarului și Crăițelor. Totodată, și strada Elena Doamna se află în reparații.
Primăria Municipiului Ploiești, prin Direcția Tehnic – Investiții, informează cetățenii că, începând de joi, 19 iulie 2018, se vor executa lucrări de investiții pe străzile Căliman, Stejarului și Crăițelor.”Lucrările vor fi executate de S.C. DELTA ACM’ 93 SA în baza contractului având ca obiect <<
Delegarea gestiunii serviciului de construire, modernizare, reparare și întreținere rețele stradale, lucrări de artă, parcări ( cu excepția celor aflate în administrarea altor entități) aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Ploiești, inclusiv echiparea tramei stradale cu elemente de mobilier urban>>”,
se arată scris într-un comunicat emis de Primăria Ploiești.Vă reamintim faptul că au loc lucrări de reparații și pe strada Elena Doamna.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News














