BOMBARDAMENTE în Donbas | Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin: „Situaţia ar putea escalada”

BOMBARDAMENTE în Donbas | Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin: „Situaţia ar putea escalada”
O rachetă lansată de separatiștii ruși a căzut pe o grădiniță. Proiectilul ar fi vizat un sat din apropiere de Luhansk, transmite armata ucraineană
Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a declarat că situaţia „ar putea escala” în regiunea Donbas şi a făcut referinţe la un potenţial atac masiv din partea forţelor ucrainene asupra forţelor separatiste.
Peskov a mai spus că Putin nu a răspuns încă Dumei Ruse despre recunoaşterea aşa-numitelor „Republici Populare” Doneţk şi Lugansk, cele două regiuni separatiste din estul Ucrainei. Duma i-a cerut marţi preşedintelui rus să le recunoască independenţa. O astfel de mişcare ar distruge orice speranţă de pace şi încalcă astfel acordurile de la Minsk, au declarat liderii occidentali.
O rachetă lansată de separatiștii ruși a căzut pe o grădiniță, joi. Proiectilul ar fi vizat un sat din apropiere de Luhansk, transmite armata ucraineană. Doi profesori ar fi răniți iar, din fericire, copiii aflați în interior ar fi scăpat teferi. Incidentul a fost confirmat de ministrul ucrainean de Externe.
Citește și:
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News










