CABANA BABELE, SCOASĂ LA VÂNZARE PENTRU 1,6 MILIOANE DE EURO

CABANA BABELE, SCOASĂ LA VÂNZARE PENTRU 1,6 MILIOANE DE EURO
Atracție pentru sute de mii de turiști
Una dintre cele mai cunoscute cabane din Bucegi, Cabana Babele, a fost listată recent pe un site imobiliar, la prețul de 1,6 milioane de euro. Emblema turismului montan românesc, aflată la 2.206 metri altitudine, lângă formațiunile stâncoase Babele și Sfinxul, se află într-o stare avansată de degradare, în ciuda notorietății și a poziției sale spectaculoase.
Conform anunțului, clădirea – construită în 1970 – are 1.764 mp, se desfășoară pe trei etaje și dispune de peste 20 de camere. Proprietatea este promovată ca o investiție cu potențial pentru un proiect turistic premium: hotel de patru stele, spa și wellness, restaurant panoramic sau spații dedicate evenimentelor private și corporate.
Atracție pentru sute de mii de turiști
Anunțul subliniază că zona beneficiază de acces facil prin telecabina Bușteni – Babele, dar și pe traseul Transbucegi, ceea ce garantează un flux constant de vizitatori în toate anotimpurile. În fiecare an, sute de mii de turiști români și străini trec pragul acestei zone.
Cabana Babele nu este singurul exemplu de imobil de patrimoniu montan scos la vânzare. În urmă cu câțiva ani, Cabana Caraiman a fost achiziționată de violonistul Alexandru Tomescu, care a readus-o la viață printr-un amplu proces de restaurare, transformând-o într-un reper turistic și cultural al Bucegilor.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:26 - Fetiță de 12 ani, înjunghiată cu o șurubelniță pe stradă. Tatăl ei a fost și el lovit
- 20:19 - Anca Alexandrescu: „Doamna Kovesi încearcă să își facă loc în România, pentru că i se va termina mandatul și rămâne fără job”
- 17:06 - Cod galben de ploi și furtuni în mai multe regiuni ale țării
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News













