CFR amenință cu grevă la 1 iulie! Circulația ar putea fi afectată grav în plin sezon estival

CFR amenință cu grevă la 1 iulie! Circulația ar putea fi afectată grav în plin sezon estival
Angajații CFR au protestat din nou în fața Ministerului Transporturilor.
Angajații CFR Călători au ieșit astăzi din nou în stradă, în fața Ministerului Transporturilor. Sindicaliștii sunt nemulțumiți de salarii pe care le primesc și amenință că de la 1 iulie nu vor mai lucra ore suplimentare. Asta înseamnă că întreaga circulație a trenurilor ar putea fi dată peste cap în plin sezon al vacanțelor.
Angajații CFR au protestat din nou în fața Ministerului Transporturilor. Este al doilea protest de acest tip după cel din luna mai.
Potrivit CFR-iștilor, timp de șapte zile nu ar avea cine să mai scoată trenurile din gări.
„Noi pe data de 19-20, maxim 22 ale fiecărei luni, avem normă de ore de făcut, automat. Din data de 23 automat o să fie 7 zile până la finalul lunii când nu va mai avea cine să plece cu trenul. Vă dați seama ce efect va avea asupra populației, a călătorilor, mai ales că acum suntem în plin sezon estival”, a spus un angajat CFR la protestul de luni.
Citește și:
- 21:38 - Descinderi la proprietatea lui Jeffrey Epstein din New Mexico. Noi căutări de probe în ancheta privind abuzurile sexuale
- 20:49 - Teheranul atacă declarațiile Ursulei von der Leyen: „Ipocrizie” în reacția la loviturile SUA și Israel
- 20:10 - Putin i-a transmis lui Trump că Rusia nu oferă Iranului informații despre pozițiile militare americane
- 19:02 - Raport ONU: deportarea copiilor ucraineni de către Rusia ar constitui crime împotriva umanității
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News











