Prahova. Un tânăr a murit electrocutat

Prahova. Un tânăr a murit electrocutat
Aseară în localitatea Podenii Noi, un tânăr a murit electrocutat în timp ce lucra la amenajarea unui gard.
Aseară în localitatea Podenii Noi, un tânăr a murit electrocutat în timp ce lucra la amenajarea unui gard. Evenimentul s-a produs în curtea primarului din localitate.
„La data de 29 aprilie a.c., în jurul orei 20.30, polițiștii din cadrul Secției Rurale Apostolache au fost sesizați de către un bărbat din comuna Podenii Noi, despre faptul că două persoane s-ar fi electrocutat.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului constatând faptul că aspectele sesizate se confirmă, din verificări stabilindu-se faptul că, în timp ce efectuau lucrări de amenajare a unui gard, cei doi tineri cu vârstele de 18, respectiv 34 de ani, s-ar fi electrocutat la momentul atingerii betoniere.
În urma evenimentului, tânărul în vârstă de 34 de ani a decedat.Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au transmis reprezentanții IJP Prahova.
Sursa: Realitatea de Prahova
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News














