Valoarea tichetului valoric pentru scutere și motociclete, oferit în acest an prin Programul Rabla Moto, ajunge până la 9.000 lei, în timp ce ecotichetul destinat achiziției de scutere și motociclete electrice se ridică la maximum 26.000 lei, informează Asociația motoADN, într-un comunicat de presă.
"Modificările aduse în acest an programelor Rabla Moto și Rabla Moto Plus sunt importante în susținerea demersurilor de reducere a poluării și de încurajare a mobilității urbane. Actualele valori ale voucherelor încurajează pe oricine vrea să își cumpere un un scuter sau o motocicletă, inclusiv electrică. România rămâne printre primele țări europene în care motocicliștii beneficiază de un asemenea sprijin în achiziția de autovehicule noi", a declarat Răzvan Pavel, președintele motoADN.
Organizația estimează că, în 2022, va exista cel puțin o dublare a numărului de solicitări de finanțare prin Programul Rabla pentru scutere și motociclete.
Prin intermediul Rabla Moto Clasic se poate acorda o subvenție de până la 9.000 de lei pentru achiziția unei motociclete noi, iar prima de casare va depinde de cantitatea de emisii de CO2/km a motocicletei noi. Astfel, pentru o motocicletă nouă, al cărei sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km, cuantumul primei de casare este de 6.000 lei pentru achiziționarea unei motociclete în schimbul casării unui autovehicul uzat.
De asemenea, la prima de casare se pot adăuga următoarele ecobonusuri: de 1.500 lei - pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară; de 1.500 lei - pentru autovehiculul nou motocicletă al cărui sistem de propulsie generează maximum 90 g CO2/km.
În ceea ce privește condițiile de accesare a programului Rabla Moto Plus, solicitanții pot primi un ecotichet la achiziționarea unei motociclete electrice noi în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat, în timp ce valoarea unui voucher ajunge la 26.000 lei pentru achiziționarea unei motociclete electrice.
"Ecotichetul nu se cumulează cu alte programe care finanțează achiziționarea autovehiculelor noi. Ecotichetul se scade de către producătorul validat din prețul de comercializare, cu TVA, al autovehiculului nou, iar valoarea finanțării nu poate depăși 50% din prețul de comercializare al autovehiculului nou achiziționat prin program", se arată în comunicatul citat.
În 2019, Asociația motoADN a demarat o serie de acțiuni pentru crearea și implementarea programului Rabla Moto, acesta fiind aprobat, pentru prima dată, în anul 2020.
Misiunea asociației este de promovare, protejare și încurajare a motociclismului în România. Din anul 2019, organizația este membru activ și cu drepturi depline în cadrul Federației Europene a Asociațiilor de Motocicliști - FEMA.