”Unirea în bucate”, parte a evenimentului ”Prahova Iubește Basarabia”. Ce specialități culinari veți găsi
”Unirea în bucate”, parte a evenimentului ”Prahova Iubește Basarabia”. Ce specialități culinari veți găsiConsiliul Județean Prahova organizează cea de-a IV-a ediţie a Festivalului “Prahova Iubește Basarabia” în perioada 24-26 August, în zona Palatului Culturii din Ploiești.
Ploieştenii de toate vârstele sunt invitaţi să participe în număr cât mai mare la ineditul eveniment, menit să aducă relaxare, muzică bună şi veselie.Agenda festivalului din acest an include şi evenimentul “Unirea în Bucate” dedicat aniversării Centenarului Marii Uniri, care îşi propune să prezinte gastronomia tradiţională specifică celor 10 provincii istorice ale României Mari.Astfel, ploieștenii vor putea savura bucate alese precum Tochitura moldovenească, borș de pește, sarmale muntenești, saramură de pește, dar și prăjituri tradiţionale precum plăcintele poale’n brâu, clătite brașovene, colac secuiesc, alivenci moldovenești și multe altele. Totodată, în premieră pa Ploiești va fi și un stand cu Bragă.Muzica și voi bună va fi asigurată de artişti din Raioanele Leova, Hânceşti, Cimişlia, Străşeni, Călăraşi, Glodeni, Cahul precum şi grupul folcloric “Perla” de la Cernăuţi.Recitalurile care vor încheia cele trei zile de spectacol sunt de foarte înalt nivel. Ne vom bucura de prezenţa maestrului Nicolae Botgros şi a lui Ion Paladi, de a lui Florin Vasilică şi a ansamblului “Teleormanul” precum şi de prezenţa doamnei Mioara Velicu.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News














