Conform informațiilor furnizate de Instituția Prefectului Prahova, luni, 17 august, a fost identificat un nou focar la un agent economic din județ, unde șapte persoane dintre cele 62 testate au fost confirmate cu Covid-19.

Conducerea unității și DSP Prahova au dispus izolarea persoanelor cu test pozitiv, carantinarea contacților direcți și dezinfectarea spațiului de lucru.
De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, au fost confirmate ca infectate 3293 de persoane, dintre care 798 sunt cazuri active, potrivit Direcției de Sănătate Publică (DSP) Prahova, iar 122 de bolnavi au pierdut lupta pentru viață. Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19 este de 328, dintre care 303 sunt ocupate, ceea ce înseamnă că revine problema spațiilor destinate persoanelor infectate cu coronavirus.
Până ieri, în Prahova fuseseră realizate 17.483 de teste pentru Covid-19, dar în acest număr nu sunt incluse și testele efectuate la cerere de către angajatori și persoanele care fac astfel de verificări pentru a merge în vacanțe în țările care solicită un astfel de test, potrivit centralizării DSP Prahova.

Articolul precedentOUG privind majorarea eșalonată a alocațiilor intră la votul final
Articolul următorAtenție, șoferi: Controale în trafic la autovehiculele înmatriculate în alte state!