Un deținut a evadat de la un punct de lucru al Penitenciarului Ploiești.

Detinutul Lupu Onorel, in varsta de 41 de ani, condamnat definitiv pentru furt calificat, isi executa pedeapsa in regim deschis, la Sectia Exterioara Movila Vulpii a Penitenciarului Ploiesti.

Barbatul a fugit, sambata, in jurul orei 16:15, anunta autoritatile. Fapta sa constituie evadare si se pedepseste conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu inchisoare de la sase luni la trei ani.

Peste 150 de polițiști, jandarmi si militari desfășoară activități specifice în vederea capturării detinutului evadat în cursul acestei zile de la Secția Exterioară Movilă Vulpii a Penitenciarului Ploiesti.

Onorel Lupu purta un pulover de culoare gri şi pantaloni de trening bleumarin. 

Au fost blocate căile de acces din posibilele direcții de deplasare si au fost trimise pe teren echipe de căutare.

Pentru orice informație care poate conduce la depistarea deținutului, oamenii sunt rugați să apeleze numărul unic de urgență 112 sau Penitenciarul Ploiești la nr. 0244/526834, 0244/526325, 0244/526238.

Articolul precedentCORONAVIRUS: Au fost înregistrate alte 351 de noi cazuri de îmbolnăvire
Articolul următorMesajul premierului Ludovic Orban cu prilejul Paștelui Ortodox
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.