CEA MAI SCĂZUTĂ TEMPERATURĂ DIN ACEASTĂ IARNĂ: MINUS 19,5 GRADE CELSIUS

CEA MAI SCĂZUTĂ TEMPERATURĂ DIN ACEASTĂ IARNĂ: MINUS 19,5 GRADE CELSIUS
Mijlocul săptămânii a adus ger în multe regiuni ale României
Cea mai scăzută temperatură, de minus 19,5 grade Celsius, a fost înregistrată, miercuri dimineață, la stația meteo Iezer din Munții Rodnei.
Mijlocul săptămânii a adus ger în multe regiuni ale României, și s-au înregistrat temperaturi minime record pentru această iarnă, la mai multe stații meteo din țară.
Astfel, la stația meteo Iezer din Munții Rodnei a fost înregistrată cea mai scăzută valoare, minus 19,5 grade Celsius.
Alte valori ale temperaturii aerului: -14 grade în Pasul Prislop și la Târgu Lăpuș, -12 grade la Sighetu Marmației, -11 grade la Borșa, Ocna Șugatag, Cavnic, Băiuț, Seini, Șomcuta Mare, -10 grade în Baia Mare, -9 grade în Baia Sprie. Cel mai cald a fost în municipiile Baia Mare și Sighetu Marmației, 2 grade Celsius, informează Agerpres.
De asemenea, cel mai mare strat de zăpadă, de 50 de centimetri, a fost înregistrat tot în Munții Rodnei, la stația meteo Iezer.
Meteorologii au emis un cod galben de ger valabil în perioada 9 – 24 februarie, avertizând asupra unor temperaturi extrem de scăzute care vor afecta întreaga țară. Minimele termice vor coborî frecvent între -18 și -10 grade Celsius, iar în unele zone izolate, temperaturile pot scădea chiar mai mult.
Citește și:
- 21:26 - Avertisment dur de la Ankara pentru Teheran. Erdogan: „Nu puneți în pericol 1.000 de ani de fraternitate”
- 20:45 - Declarația lui Kim Jong Un de Ziua Femeii: „Poate sunt slabe fizic, dar au o voință de neclintit”
- 19:56 - Schimbare uriașă în fotbalul românesc! Burleanu promite că multe controverse de arbitraj vor dispărea
- 18:40 - Donald Trump, despre explozia prețului petrolului: „Am un plan pentru orice. Nu e motiv de panică”
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News











