Cod galben de instabilitate atmosferică, până la ora 23, în mai multe zone din țară

Cod galben de instabilitate atmosferică, până la ora 23, în mai multe zone din țară
Sunt așteptate ploi în cantități însemnate
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o avertizare cod galben de furtuni, valabilă, până la ora 23.00, în mai multe zone din ţară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat. În Bucureşti, valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul anterior.
”În intervalul menţionat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, grindină, intensificări ale vântului şi vijelii în Oltenia, nord-vestul Munteniei, vestul şi sud-vestul Transilvaniei, precum şi în Carpaţii Occidentali şi Meridionali. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20...25 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp”, au transmis meteorologii. Potrivit acestora, astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse şi în restul ţării.
Potrivit ANM, în Bucureşti, miercuri, până la ora 23.00, valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul anterior, astfel încât se vor situa în jurul mediilor multianuale.
”Cerul va avea înnorări mai ales după-amiaza şi seara când vor fi averse posibil însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 21...23 de grade”, a transmis ANM.

Citește și:
- 20:17 - Cristian Rizea, acuzații la adresa unui controversat om de afaceri din Constanța, după un incident petrecut la Monte Carlo
- 18:33 - Primele avioane cisternă ale SUA au ajuns în România - VIDEO
- 11:10 - Incendiu puternic la o biserică monument istoric din Prahova: 120 de persoane s-au evacuat
- 11:01 - Amenzi de circulație plătite pe loc, prin cod QR generat de polițiști
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News











