ESTE OFICIAL! PLAFONAREA ADAOSURILOR COMERCIALE LA UNELE ALIMENTE A FOST PRELUNGITĂ

ESTE OFICIAL! PLAFONAREA ADAOSURILOR COMERCIALE LA UNELE ALIMENTE A FOST PRELUNGITĂ
Măsura aduce o stabilizare a prețurilor la cele 17 alimente considerate de bază
Plafonarea adaosurilor comerciale pentru alimentele de bază a fost prelungită. Partenerii de guvernare au ajuns la un acord pe această temă după ce subiectul a generat tensiune în coaliţie.
Alimentele de bază vor fi găsite în continuare pe rafturile magazinelor, până la finalul lunii martie anul viitor, cu același adaos comercial ca în prezent.
Decizia a fost luată, spunea premierul Ilie Bolojan, în cadrul coaliției, dar și în urma discuțiilor cu producătorii și reprezentanții marilor magazine. Principalul obiectiv al acestei măsuri vizează protejarea puterii de cumpărare a persoanelor cu venituri mici, care în absența acestui mecanism ar deveni și mai vulnerabile.
Deși măsura aduce o stabilizare a prețurilor la cele 17 alimente considerate de bază, premierul Ilie Bolojan crede că altele trebuie să fie soluțiile pe termen lung, și nu intervențiile direct în piață.
"Deciziile trebuie întotdeauna luate nu pe baze populiste, ci pe baza unor analize serioase. Consider că intervențiile în piață nu sunt, pe fond, soluția pentru o scădere reală a prețurilor. Soluțiile înseamnă să avem mai multă producție. Este foarte important acest lucru, să ne creștem producția și procesarea produselor agroalimentare, pentru că trebuie să recunoaștem că am valorificat puțin potențialul agricol al României", a explicat Ilie Bolojan.
Guvernul a aprobat și contractul de finanțare în valoare de 300 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții, contract ce va susține lucrările de reabilitare a liniei feroviare Cluj-Napoca - Episcopia Bihor. Practic, la finalizarea proiectului, estimat peste doi ani, trenurile de călători vor putea circula cu o viteză maximă de 160 km pe oră, iar cele de marfă - cu 120 km pe oră.
Lucrările includ construirea a 18 km de linie dublă, desființarea trecerilor la nivel care nu respectă normale de siguranță și realizarea de pasaje denivelate.
Totodată, proiectul va asigura interoperabilitatea infrastructurii feroviare pe coridorul Rin - Dunăre.
Citește și:
- 21:51 - Robert De Niro lansează un atac dur la adresa lui Donald Trump și îndeamnă la proteste: „America trebuie apărată”
- 20:49 - Copil de 11 ani din județul Sibiu, implicat într-un accident după ce a pornit mașina familiei. Mama sa a fost rănită
- 19:53 - Bill Gates recunoaște legături controversate cu două femei rusoaice, dar neagă ilegalități legate de Epstein
- 19:13 - Bărbat găsit decedat pe terasa unui bloc din Reșița. Poliția a demarat o anchetă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News
_a3e751f258.webp)










