MINISTERUL EDUCAŢIEI A PUBLICAT CALENDARUL PENTRU EXAMENUL NAŢIONAL PENTRU DEFINITIVARE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
MINISTERUL EDUCAŢIEI A PUBLICAT CALENDARUL PENTRU EXAMENUL NAŢIONAL PENTRU DEFINITIVARE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
Afişarea rezultatelor finale este prevăzută pe 21 iulie 2025
Ministerul Educaţiei a anunţat, duminică, calendarul de organizare şi defăşurare a examenului naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2024 - 2025.
Potrivit calendarului, înscrierea candidaţilor va avea loc până pe 10 octombrie.
"Important pentru profesorii care susţin în anul acesta şcolar definitivatul - proba scrisă va avea loc cu aproape două săptămâni mai devreme decât anul trecut", a informat ministerul.
Efectuarea inspecţiilor de specialitate este programată pe 30 mai 2025, iar susţinerea probei scrise este programată pe 8 iulie 2025.
Afişarea rezultatelor iniţiale este programată pe 15 iulie 2025, iar pe 15 şi 16 iulie se vor putea depune contestaţiile.
Afişarea rezultatelor finale este prevăzută pe 21 iulie 2025.
Acordarea definitivării şi a titlului de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar reprezintă recunoaşterea competenţelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.
Ca urmare a intrării în vigoare a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, începând cu sesiunea 2012, examenul de acordare a definitivării în învăţământ a devenit examen naţional.
AGERPRES
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:26 - Fetiță de 12 ani, înjunghiată cu o șurubelniță pe stradă. Tatăl ei a fost și el lovit
- 20:19 - Anca Alexandrescu: „Doamna Kovesi încearcă să își facă loc în România, pentru că i se va termina mandatul și rămâne fără job”
- 17:06 - Cod galben de ploi și furtuni în mai multe regiuni ale țării
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News













