VIDEO ISRAEL: EXPLOZII ÎN MAI MULTE AUTOBUZE, PRESUPUS ATAC TERORIST
VIDEO ISRAEL: EXPLOZII ÎN MAI MULTE AUTOBUZE, PRESUPUS ATAC TERORIST
Circumstanțele producerii acestor explozii nu au fost încă stabilite
Explozii care au lovit mai multe autobuze au avut loc joi seara într-un oraș din centrul Israelului, a anunțat poliția, invocând un presupus atac terorist, relatează AFP.
'Au fost primite mai multe rapoarte despre explozii care au implicat mai multe autobuze în diferite locuri din Bat Yam', un oraș la sud de Tel Aviv, a spus poliția, adăugând că suspecții sunt căutați. Potrivit presei israeliene, autobuzele erau fără pasageri și staționau.
Importante efective de poliție au fost desfășurate pentru căutarea suspecților. 'Unitățile de deminare ale poliției caută alte obiecte suspecte. Cerem publicului să evite zonele afectate și să fie atent la orice obiect suspect', a adăugat poliția.
Primarul orașului Bat Yam, Tzvika Brot, a declarat că exploziile au avut loc în două autobuze, în două parcări diferite.
'Nu sunt victime', a precizat Tzvika Brot, adăugând că circumstanțele producerii acestor explozii nu au fost încă stabilite.
Potrivit presei israeliene, șoferii de autobuz din toată țara au primit ordin să înceteze activitatea și să-și verifice autobuzele pentru eventuale dispozitive explozive.
Canale de televiziune israeliene au difuzat imagini care arată un autobuz calcinat și un altul în flăcări.
AGERPRES
FOTO: REUTERS / Nir Elias
Citește și:
- 21:26 - Avertisment dur de la Ankara pentru Teheran. Erdogan: „Nu puneți în pericol 1.000 de ani de fraternitate”
- 20:45 - Declarația lui Kim Jong Un de Ziua Femeii: „Poate sunt slabe fizic, dar au o voință de neclintit”
- 19:56 - Schimbare uriașă în fotbalul românesc! Burleanu promite că multe controverse de arbitraj vor dispărea
- 18:40 - Donald Trump, despre explozia prețului petrolului: „Am un plan pentru orice. Nu e motiv de panică”
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News











