VREMEA 8 NOIEMBRIE. TEMPERATURI NEGATIVE ÎN APROAPE TOATĂ ȚARA LA PRIMELE ORE ALE DIMINEȚII

VREMEA 8 NOIEMBRIE. TEMPERATURI NEGATIVE ÎN APROAPE TOATĂ ȚARA LA PRIMELE ORE ALE DIMINEȚII
Cât va urca mercurul în termometre astăzi
Astazi, vremea va fi predominant frumoasa, dar rece dimineata. Cerul va fi mai mult senin, însă din a doua parte a intervalului ceata se va extinde treptat și va cuprinde Moldova, Dobrogea și jumătatea de est a Munteniei, unde cu totul izolat vor fi posibile ploi slabe, trecatoare. Vântul va sufla slab și moderat cu ușoare intensificari noaptea, pe alocuri în regiunile estice.
Temperaturile maxime, comparabile cu cele din ziua anterioara vor fi cuprinse între 9 grade în nordul Moldovei, pâna spre valori în jurul a 18 grade în sudul Banatului precum și în zona deluroasă a Olteniei si Munteniei.
În Bucuresti, vremea va fi în continuare frumoasa, dar rece dimineata. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maxima se va situa în jurul valorii de 16 grade.
La munte, cerul va fi mai mult senin, exceptând în a doua parte a intervalului Carpatii Orientali şi estul Carpaţilor Meridionali unde ceata se va accentua, iar izolat vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat. Valorile termice vor scãdea ziua în Carpaţii Orientali, iar noaptea şi în restul zonei montane.
Citește și:
- 12:18 - Au început înscrierile pentru a intra în direct cu jurnalistul Sorin Roșca Stănescu
- 12:16 - Revoltă în educație: simularea Evaluării Naționale 2026 ar putea fi boicotată în mai multe județe. Profesorii, sătui de măsurile lui Bolojan
- 12:13 - Percheziții după un meci de fotbal din Superliga. Câte persoane sunt căutate de oamenii legii
- 12:08 - Bătaie ca-n codru pe un bulevard din Ploiești. Un bărbat de 46 de ani și doi adolescenți și-au împărțit pumni și picioare
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News











