Zelenski, atac frontal la Moscova: „Cinism absolut”. Rusia vrea armistițiu pentru 9 Mai, dar bombardează zilnic

Volodimir Zelenski
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a criticat dur poziția Rusiei, acuzând „cinism absolut” în contextul în care Moscova solicită un armistițiu temporar pentru 9 Mai, dar continuă atacurile asupra teritoriului ucrainean.
Liderul de la Kiev a subliniat că nu poate exista credibilitate în astfel de propuneri, atât timp cât ofensiva militară este în desfășurare.
„Este un cinism absolut să ceri încetarea focului pentru a organiza manifestări propagandistice, în timp ce se desfășoară astfel de atacuri în fiecare zi”, a transmis Zelenski într-un mesaj publicat pe rețelele sociale.
Atacuri în timpul nopții, cu victime
Declarațiile vin pe fondul unor noi lovituri lansate de Rusia. Potrivit autorităților locale, atacurile cu rachete și drone din timpul nopții au provocat moartea a cel puțin cinci persoane, în două regiuni ale Ucrainei.
Președintele ucrainean a reiterat că oprirea conflictului depinde de decizia Moscovei, susținând că Rusia ar putea pune capăt ostilităților în orice moment.
„Rusia ar putea înceta focul în orice moment, iar acest lucru ar opri războiul și răspunsurile noastre. Este nevoie de pace și sunt necesari pași reali pentru a o realiza. Ucraina va acționa în consecință”, a mai transmis acesta.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 12:19 - Banca Națională a României lansează monede aniversare dedicate Steaua București: 40 de ani de la Cupa Campionilor Europeni
- 11:58 - Secretarul pentru relații interinstituționale, cooperare pentru dezvoltare și drepturile omului, la „SelectUSA Investment Summit”
- 11:54 - Scumpiri pe piața petrolului și scăderi pe burse, după escaladarea tensiunilor din Strâmtoarea Ormuz
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News












