Bazinul Vega din Ploiești, la un pas să fie închis din nou

Bazinul Vega din Ploiești, la un pas să fie închis din nou
Bazinul Vega din Ploiești, la un pas să fie închis din nou
Tinerii înotători ai CSM Ploiești nu vor avea, nici de această dată, unde să se antreneze! Una dintre cele două centrale termice ale bazinului Vega a cedat luni seară în totalitate. Din păcate, aceasta nu mai poate fi reparată, fiind foarte veche. Cum bazinul nu poate funcționa cu o singură centrală, acum este nevoie urgent ca municipalitatea ploieșteană să găsească fondurile necesare pentru achiziționarea uneia noi. Conform estimării, valoare unei astfel de investiții este de aproximativ 40.000 de lei.“Vom convoca o ședință de urgență a Consiliului Local Ploiești pentru a aloca suma necesară achiziționării unei centrale. Nu se poate sa închidem de tot bazinul Vega. Copiii ploieșteni au nevoie de acest bazin, mai ales că Ploieștiul oferă foarte puține alternative pentru a practica înotul”, ne-a declarat viceprimarul Cristian Ganea.Vă reamintim faptul că de-a lungul timpului, Bazinul Vega a mai fost închis atât din condiții de siguranță, după ce bucăți imense din tavan începuseră să cadă, cât și pentru igienizare.
Citește și:
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News











