Miercuri, 20 ianuarie a.c., Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia și-a prezentat raportul de evaluare a activităților
Miercuri, 20 ianuarie a.c., Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia și-a prezentat raportul de evaluare a activităților și a misiunilor realizate în cursul anului trecut.
După cum se precizează într-un comunicat al instituției, „pe parcusul anului 2020, ca urmare a declarării la nivel național a stării de urgență și apoi a celei de alertă, s-au desfășurat doar șase cursuri de pregătire montană din totalul cele 18 planificate.
(…) Misiunile executate de cadrele noastre, în marea majoritate instructori, au fost din cele mai diverse, respectiv misiuni de pază și protecție a Castelului Peleș și la sediul unității, misiuni de asigurare a ordinii publice în proximitatea centrelor de carantinare de pe raza localității Bușteni, misiuni de însoțire a convoaielor de transport persoane ce urmau a fi carantinate, misiuni de menținere și asigurare a ordinii publice fie independent, fie împreună cu personal din Detașamentul 8 al Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova sau Poliția orașelor Sinaia, Bușteni sau Azuga”.
În comunicatul de presă semnat de către plutonierul adjutant șef Magdalena Burloiu, purtător de cuvânt al centrului de pregătire sinăian, se mai precizează faptul că „pe parcursul anului trecut, promovarea internațională a Centrului de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia s-a realizat prin vizita unor delegații din Belgia și din partea Carabinierilor Italieni, înainte de a se declara starea de urgență la nivel național, precum și organizarea unui curs internațional de protecție transport materiale nucleare organizat de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și desfășurarea celui de al XVIII-lea Curs Internațional organizat de Școala de Aplicație pentru Ofițeri a Jandarmeriei Române”.
Și, după cum am mai amintit în edițiile precedente ale ziarului, atunci când a fost cazul, pe lângă toate aceste activități, jandarmii de la Sinaia au desfășurat și ” misiuni” care exced specificului meseriei, respectiv mai multe campanii de donare de sânge și de plasmă, organizate de Centrul de Transfuzii Ploiești.
Sursa: Realitatea de Prahova