După trei săptămâni de la începerea noului an școlar, cu modificări de „scenarii” de la o zi la alta, la începutul săptămânii viitoare, mai precis luni – 5 octombrie, când este marcată „Ziua Interna țională a Educației”, în școlile din Prahova nu vor fi organizate cursuri.
După trei săptămâni de la începerea noului an școlar, cu modificări de „scenarii” de la o zi la alta, la începutul săptămânii viitoare, mai precis luni – 5 octombrie, când este marcată „Ziua Internațională a Educației”, în școlile din Prahova nu vor fi organizate cursuri.
Confirmarea că va fi o zi liberă a făcut-o chiar președintele Sindicatului Școala Prahovei, Ion Duță, care a postat pe pagina sa de socializare documentul transmis către liderii de sindicat și directorii unităților de învățământ din județ.
„Conform Contractului Colectiv de muncă încheiat la nivel de Inspectorat Școlar Județean Prahova, înregistrat în Registrul unic de evidență a Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova, s-au stabilit următoarele: articolul 28, sunt zile nelucrătoare: zilele de repaus săptămânal; 1 și 2 ianuarie; 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române; Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paștelui; prima, a doua zi și a treia zi de Paște; 1 Mai; 1 Iunie; Ziua Învățătorului; prima și a doua zi de Rusalii; Adormirea Maicii Domnului; Ziua Internațională a Educației; 30 noiembrie – Sfântul Andrei cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României; 1 Decembrie; 25 și 26 decembrie; două zile lucrătoare, pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestor culte”, se arată în nota informativă transmisă de președintele Sindicatului Școala Prahovei, la care ne-am referit, din care reiese clar că Ziua Internațională a Educației, care se sărbătorește pe 5 octombrie, este zi liberă în domeniul Educației.
Sursa: Realitatea de Prahova