Actualitate· 1 min citire

Numărul deceselor COVID a depășit pragul de 5 milioane, la nivel mondial

Numărul deceselor COVID a depășit pragul de 5 milioane, la nivel mondial

Numărul deceselor COVID a depășit pragul de 5 milioane, la nivel mondial

Realitatea de Prahova
Scris de Realitatea de Prahova Publicat: 2 nov. 2021, 08:48

Numărul global al deceselor asociate COVID-19 a depășit luni 5 milioane de morți

Numărul global al deceselor asociate COVID-19 a depășit luni 5 milioane de morți, SUA, Brazilia și India fiind țările cele mai afectate, potrivit unui bilanț independent realizat de Universitatea Johns Hopkins.

Statele Unite sunt țara cu cel mai mare număr de decese, cu peste 745.800 de morți, urmată de Brazilia cu peste 607.800 și de India cu peste 458.000 de morți, conform datelor publicate de centrul universitar american.

În ultimele luni, numărul cazurilor a crescut din nou în SUA din cauza variantei Delta, deosebit de contagioasă, în condițiile în care ritmul vaccinărilor a încetinit.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a atras atenția cu privire la creșterea disparității accesului la vaccinuri, fiind considerat unul dintre principalele neajunsuri pentru a controla pandemia.

Dintre cele peste 6 miliarde de doze administrate la nivel global, peste 80% au fost administrate în țările cu venituri mari și medii, reprezentând în ansamblu mai puțin de jumătate din populația mondială, potrivit OMS.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate