Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova a aprobat, azi, în mod oficial ieșirea municipiilor Ploiești și Câmpina, dar și a stațiunilor de pe Vale
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova a aprobat, ieri, în mod oficial ieșirea municipiilor Ploiești și Câmpina, dar și a stațiunilor de pe Valea Prahovei din așa-numitul scenariu roșu.
În aceste condiții, se relaxeză în aceste zone restricțiile. Astfel, conform reglementărilor în vigoare, în aceste localități, dar și în Băicoi, Boldești Scăeni, Adunați, Ariceștii Rahtivani, Bănești, Bărcănești, Blejoi, Brazi, Brebu, Bucov, Cărbunești, Cornu, Gherghița, Gorgota, Lapoș, Mănești, Olari, Păulești, Poienarii Burchii, Posești, Puchenii Mari, Sălciile, Scorțeni, Târgșoru Vechi, Telega, Valea Călugărească sunt valabile următoarele măsuri:
1. organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;
2. organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in este interzisă;
3. organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale este interzisă;
4. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6,00-23,00;
5. activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6,00-23,00;
6. măsurile prevăzute la pct. 4 și 5 se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
7. activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.
De asemenea, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie în spațiile publice, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă.
Sursa: Realitatea de Prahova